Manevre de prim ajutor pentru bebelusi in caz de inec cu mancare

Indiferent dacă vă diversificați copilul prin metoda clasică sau folosind autodiversificarea, mi se pare util să știți cum se acordă primul ajutor în cazul în care bebelușul se îneacă cu mâncare sau cu alte obiecte care odată înghițite pot să blocheze căile respiratorii. Deblocarea căƒilor aeriene se face folosind manevra Heimlich pentru bebeluși.
 
 Faceți mereu o evaluare a situației înainte să vă aapucati să folosiți metoda. Dacă copilul dvs tușește sau găguieste încercând să scoată bucățica, nu înseamnă neapărat că se îneacă; mai bine lăsați-l să o scoată singur, fiindcă "ajutorul " primit poate mai mult să îl încurce și să ajungă să se înece cu adevărat. Tușitul e cea mai eficientă metodă de deblocare a căilor aeriene. De obicei înecatul e silențios, copilul nu mai poate respira; de aceea e foarte important ca mereu să stați cu copilul atunci când mănâncă.
 
 Cum se manifestă un bebeluș care se îneacă?
 

•      Copilul nu poate plânge sau tuși, deci ceva îi blochează căile respiratorii
•      Poate scoate sunete ciudate, dar poate să nu scoată absolut nici un sunet  
•      Bebelușul se poate înroși sau dimpotrivă, pielea poate deveni albăstrie

"Luaţi nou-născutul pe unul din antebraţele dumneavoastră. Cu ajutorul celuilalt antebraţ aşezaţi nou-născutul cu faţa în jos, cu capul mai jos decât restul trunchiului.Cu degetele arătător şi mijlociu sprijiniţi pomeţii obrajilor sau cu palma susţineti bărbia bebeluşului.Cu podul palmei libere aplicaţi cinci lovituri între omoplaţi (lovituri interscapulare).(ca in imaginea de mai sus)

Susţineţi capul victimei şi întoarceţi-l cu faţa în sus prin prinderea lui între antebraţele dumneavoastră ca un sandwich. ATENŢIE! Din nou capul trebuie să fie mai jos decât restul trunchiului. Efectuaţi cinci compresiuni toracice externe, scurte și rare. (ca in imaginea de mai jos)

ATENŢIE! Sunt interzise compresiile abdominale la sugar și nou-născut. Acestea sunt înlocuite de compresiuni toracice. Repetaţi secvenţele loviturilor interscapulare cu cele ale compresiunilor toracice până când reuşiţi eliberarea căii aeriene sau nou-născutul devine inconştient. În cazul în care nou-născutul nu mai repiră, începeţi manevrele de resucitare cardio-pulmonară. Supravegheaţi victima până la sosirea ajutorului calificat."

Sursa

Iata si un video demonstrativ:



Daca situatia este grava si nu reusiti sa scoateti ceea ce ii blocheaza caile respiratorii, nu ezitati sa chemati ambulanta.

Ce este autodiversificarea (Baby-Led Weaning)

În primul rând, termenul de weaning desemnează trecerea graduală de la alimentarea exclusivă cu lapte a bebeluşului (fie că vorbim de lapte matern sau lapte praf) la solide. Trebuie însă înţeles că weaning nu înseamnă înţărcare, ci pur şi simplu tranziţie. Având în vedere confuzia această, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) evită să folosească termenul în documentul cu recomandările privind alimentaţia sugarilor şi preferă utilizarea unor termeni precum "introducerea alimentelor complementare". Această trecere durează cel puţin 6 luni însă, mai ales în cazul bebeluşilor alăptaţi, această poate dura şi câţiva ani. De exemplu, WHO recomandă alăptarea copiilor în cel puţin primii doi ani de viaţă.

 Aşadar, baby-led weaning înseamnă că bebeluşul este cel care dictează felul în care începe diversificarea şi nu părinţii, iar în limba română termenul a fost tradus prin "autodiversificare".

Primele solide introduse nu au menirea de a înlocui mesele de lăptic ci de a le completa. În felul acesta, încetul cu încetul, hrană bebeluşului devine mai variată. În majoritatea familiilor, această tranziţie către solide este dictată de către părinţi; ei sunt cei care hotărăsc cât, când şi ce anume mănâncă bebeluşii; sunt urmate de obicei scheme rigide, dictate de către pediatri care de multe ori din păcate nu sunt familiarizaţi cu ultimele cercetări în domeniul nutriţiei; iar pe internet recomandările se bat cap în cap. Autodiversificarea vine cu o abordare diferită: bebeluşului i se acordă încredere şi i se îngăduie că el să fie cel care controlează întregul proces de weaning, lăsându-l să îşi folosească instinctul şi abilităţile motrice de la început la final. Copilul hotărăşte când trebuie început acest proces (practic îi arată părintelui când este pregătit), el este lăsat să aleagă ceea ce mănâncă şi mai ales cât anume.

De ce am ales noi autodiversificarea

 
 Înainte să aflu despre autodiversificare ( BLW- Baby Lead Weaning) eram terorizată de gândul că, inevitabil, va trebui să ajung în ipostază de mamă care se chinuie să îi facă copilului său pireuturi cu texturi ciudatele -pe care personal nu le-aș consuma - și apoi să îmi forțez/ păcălesc puștiul să le mănânce. Să mă supăr când nu deschide gură, să ajungem la lacrimi și eu și el, să măsor cât mănâncă pe zi, cât aruncă, să mă îngrijorez că nu a mâncat suficient, că îi e foame sau să mă gândesc dacă totuși nu l-am îndopat prea mult... Așadar, când am citit despre autodiversificare, am zis că asta clar ni se potrivește amândurora. Pe scurt, de ce am ales noi autodiversificarea?  
 
 
 În primul rând, o să râdeți poate, dar eu o văd că pe o investiție în viitorul lui Alex.O investiție care îmi garantează - sper eu - că puștiul meu:   
 

•       va ști mereu când îi este foame și când să se oprească din mâncat - deci în felul asta nu va fi predispus spre obezitate-
•      nu va avea niciodată fobii alimentare - asta fiindcă nu îl voi obligă niciodată să mănânce acel ceva care nu îi place, mai ales că de multe ori copiii știu instinctual la ce sunt alergici -
•      va păpa de plăcere și nu sub presiunea linguriței
•      va fi un curajos explorator al diferitelor gusturi, experimentând încă de mic o gamă variată de alimente și texturi felurite

 
 În al doilea rând, simt că i-aș face un deserviciu lui Alex pierzându-mi brusc încrederea în el. Încă din prima zi de viață i-am respectat dorința de a-l hrăni la sân la cerere, lăsându-l să hotărască el când și cât mănâncă; și ar fi ciudat că după 6 luni să decid brusc că instinctele lui nu mai au valoare și trebuie să fac eu un pas înainte și să aplic niște scheme "universal valabile", care să hotărască: în prima zi o linguriță, a doua zi 2 și așa mai departe... Se știe că toți copiii sunt diferiți și au nevoi diferite; în contextul asta, cum s-ar putea crede că aceeași schema de diversificare funcționează la toți? Nu mai natural ar fi să continui să îți lași copilul să decidă cât să mănânce?

 Un alt motiv care m-a determinat să merg în direcția asta e ușurință metodei. Mi se pare infinit mai ușor să gătești același lucru pentru toată familia decât să stai să blenduiesti în fiecare zi diferite combinații de alimente. De exemplu, că să îi pregătesc cină de aseară a lui Alex mi-a luat fix 2 minute : spălat măr + feliat și am decojit o portocală și i-am dat felii.  Desigur că unele mese vor fi mai greu de pregătit, iar la început puștiului nu îi vom da exact ce mâncăm noi - fiindcă din păcate stilul nostru de viață nu este (încă) foarte sănătos și include și chestii prăjite, de exemplu-, dar putem să îi dăm din farfuria noastră câte ceva la aproape fiecare masă.  Plus că mâncăm în același timp toți trei, deci nu mai există frustrarea că unul ddintre noi trebuie să se "sacrifice" să hrănească puștiul, iar Alex se simte parte integrantă din mica noastră familie.
 
 Având în vedere că oricum până la un an tot laptele este bază - fie că vorbim de alăptatul la sân, fie de copiii hrăniți cu lapte formulă-, am hotărât că e mai distractiv pentru amândoi să ne jucăm cu bucățele decât să ne chinuim cu linguriță - pe care, că și pe biberon sau suzetă oricum nu le-ar fi "înghițit". Și dacă în urmă jocului învățam să mâncăm, să mestecam, să folosim linguriță și furculița, să nu fim pretențioși la mâncare, să alegem în mod natural să păpăm legume și fructe, de ce nu?
 
 Voi de ce ați ales autodiversificarea sau ce va oprește să o alegeți?